Mihail, domnul profesor | Echipa mea

Echipa noastră este specială și avem tot dreptul să spunem asta. Specială este datorită membrilor săi.

Ca să cunoști mai bine pe fiecare din noi și să înțelegi valoarea noastră în echipă, am hotărât să dedic fiecărui coleg câte un articol pe acest blog. Într-o serie de întrebări-răspunsuri vei cunoaște cine suntem, de ce facem parte din această echipă, la ce suntem cei mai buni și ce facem în afara proiectului. 

În echipa noastră sunt trei fotografi, dintre care unul este Mihail, supranumit domnul profesor pentru că predă lecții elevilor săi și este cel mai mare din echipă. Azi îl veți putea cunoaște și pe el.

 

În ce moment din copilărie te-ai simțit mândru de tine?

 

- Când am început să devin un individualist. Nu mai purtam hainele cumpărate de mama, tot timpul căutam să fiu diferit de ceilalți. Așa am ajuns să fiu băiatul cu cel mai lung păr din sat :) ( sunt din Nisporeni ). Voiam să-mi cresc barba și am început să mă rad prin clasa a 9-a ca să-mi crească mai rapid (auzisem că dacă te razi des îți crește barba). Iar acum abia aștept să treacă moda bărboșilor și să rămân eu singurul. Tot atunci am refuzat să trec în clasa 10-a. Trăiam singur, căci părinții erau plecați. Un an de zile m-am jucat la dandy. Am încercat să mă descopăr și cred că am reușit. Ei nu știau despre asta. Când au venit de anul nou băiatul lor nu mai era la școală.

 

 

Zi câteva moduri de-ați cuceri inima.
 

- Îmi plac oamenii simpli care nu încearcă să pară ceea ce nu sunt. Găsesc o legătură cu cei care sunt cu picioarele pe pământ. Dacă ne găsim laturi similare, ne împrietenim cu siguranță. Alex, spre exemplu, nu e simplu, dar avem niște viziuni apropiate. Suntem diferiți și în cazul lui e un plus. Dacă am fi la fel, ne-am bate cap de cap. 

 

 

Care a fost primul tău job?

 

Am lucrat operator la un Internet Cafe. Eram student la Energetică pe-atunci. În anul 4 am înțeles că nu vreau să fiu electrician. Stând zi și noapte în fața calculatorului am hotărât să mă schimb la informatică. Apoi am descoperit photoshop-ul și am început să-l învăț. Făceam manipulări, colaje, redactări și lucram în studiouri foto. Acolo făceam fotografii 3x4 pentru documente și redactam fotografii pentru tipar căci pe-atunci fotografiile se tipăreau, iar azi o mare parte din ele ajung în albume pe odnoklassniki :( 

Cum ți-ai croit drumul în fotografie și de ce ai ales să fii portretist?

 

- După experiența mea de lucru în studiouri foto am înțeles că vreau să investec bani în tehnica foto-video și să îmi deschid propria afacere. Meseria am furat-o de la alți fotografi lucrând cot la cot cu ei. De la început era doar un business profitabil. Astăzi pot să zic că e și meseria mea. O fac cu drag, iar cel mai important lucru e că primesc plăcere de la rezultatul meu.

 

De doi ani fac portrete. Ele sunt un prilej în plus de a comunica cu oamenii și a-i descoperi. Prima parte a fotosesiei fac cunoștință, iar între timp fotografiez. Îmi place să transfer oamenii în diferite stări, astfel creând măști pe fața lor. 

Cândva spuneam că pot fotografia pe oricine, dar după multe testări am înțeles că nu e așa. Ai nevoie de mai multă comunicare cu oamenii ca să ai un rezultat bun. Foarte des fotografiez oameni simpli cu care pot obține un rezultat bun în primele minute, iar în alte cazuri după 2-3 sedințe. Am cunoscuți pe care îi fotografiez foarte des și de fiecare dată iese diferit. Acesta e scopul meu : să prezint oamenii într-o lumină diferită.

Am fotografiat oameni pe care i-am cunoscut doar 10 minute, iar apoi am analizat ce fotogafii au pe facebook și am înțeles că i-am arătat diferit. Asta îmi oferă încredere în ceea ce fac și mă face să înțeleg că sunt pe drumul cel bun. De fiecare dată încerc să fac ceva nou. Acum caut oameni care pot plânge în portretele mele.

Cum ai ajuns în echipa Alex Iordache Photography?


- În toamna 2012 am avut un eveniment unde eu făceam video, iar Alex - foto. Îi povesteam atunci că m-am plictisit de video și că aș vrea să fac doar fotografie. Atunci Alex mi-a propus să creăm o echipă, dar eu aveam bagajele făcute pentru a zbura la Londra. Am stat acolo o perioadă urmărind ce se întâmplă acasă și inclusiv ce face Alex. La o discuție cu niște fotografi din Londra am prezis că Alex va deveni cel mai bun și cel mai popular fotograf din Moldova. Continuam să discut cu Alex despre fotografie. În mai 2013, la prima sa expoziție de fotografie eu l-am sunat să-l felicit cu această ocazie și i-am povestit că curând mă voi întoarce acasă. Alex m-a chemat din nou în echipă și de-atunci lucrăm împreună. Sunt cel mai vechi membru al echipei.

 

 

Ce rol ai în echipă și de cât timp faci parte din ea?

 

- Fac parte din echipă din toamna anului 2013. În echipă sunt second shooter pentru evenimentele mari și fotograf pentru evenimente mai mici.

 

Ce-ți place cel mai mult în lucrul pe care îl faci în echipă?

 

- Cel mai mult îmi place că la noi în echipă nu există "eu pot face totul" și că fiecare-și are rolul său în tot procesul de lucru. După părerea mea, poți deveni un bun specialist dacă te concentrezi în totalitate pe o latură din domeniul tău.

 

 

Articol scris de : Acy