Ion, meșterul Manole | Echipa mea

Echipa noastră este specială și avem tot dreptul să spunem asta. Specială este datorită membrilor săi.

Ca să cunoști mai bine pe fiecare din noi și să înțelegi valoarea noastră în echipă, am hotărât să dedic fiecărui coleg câte un articol pe acest blog. Într-o serie de întrebări-răspunsuri vei cunoaște cine suntem, de ce facem parte din această echipă, la ce suntem cei mai buni și ce facem în afara proiectului. 

Următorul articol îl dedic lui Ion, omul cu mâini de aur care cunoaște aparatele foto din interior, din care motiv îl asociez cu Meșterul Manole.

Povestește-ne puțin despre tine. Care au fost pasiunile tale în copilărie? 

- Cred că am avut norocul să mă nasc atunci când la noi nu exista noțiunea de computer personal, internet și telefoane GSM. Fiind o fire curioasă, doream să aflu cum este construită sau cum funcționează tehnica care mă înconjura. Iar ca sa obțin un răspuns,  am început să răsfoiesc enciclopediile și revistele de atunci.

Mai târziu am primit cadou un constructor care permitea să testez și să construiesc diferite modele de echipamente electronice.

Am absolvit specialitatea Calculatoare la Universitatea Tehnica, după care 10 ani am activat în domeniul IT. 

 

Ce diferență este dintre tine și ceilalți oameni?


- Fotografii mai des ca alții privesc lumea prin vizor și sunt cei care prin intermediul unei fotografii pot păstra viu acel moment mulți ani înainte.

 

Cum ți-ai croit drumul în fotografie?
 

-  Împrumutam aparatul foto de la sora mai mare :)

Formula a fost simplă: pasiune + dorință + multă muncă.

Fotografia pe peliculă sau fotografia digitală?

-  Ambele. Fiecare cu avantajele sale. Fotografia este magică.

Primele poze au fost făcute pe peliculă. Nu pot să zic fotografii, deoarece totdeauna te uitai la contorul aparatului foto și te străduiai să captezi doar persoanele și momentele importante, nimic mai mult. Oamenii prețuiau altfel fotografia, iar momentul surprins de persoana cu aparatul foto ajungea în album sau într-o ramă. Oamenii nu se ascundeau după chipuri false și nu cereau să îi faci mai frumoși.

 

Astăzi aparatele foto digitale permit a fotografia mai mult, a testa și vedea rezultatul instantaneu. Majoritatea din noi au telefoane cu camere foto performante și cu sute sau mii de poze în ele, dar magia momentului în mare parte a dispărut. 

Cum ai ajuns în echipa Alex Iordache Photography?
 

- În 2011 am făcut cunoștință cu Mihail Turculeț, care atunci era operator video. Am menținut legătura, iar după ce sa întors din Londra – la scurt timp am făcut cunoștința cu Alex.


Ce rol ai în echipă și de cât timp faci parte din ea?


Sunt în echipă de aproape 2 ani. În mare parte sunt responsabil de fotografierea reportajelor și de tot ce e legat de partea tehnică.

 

Ce-ți place cel mai mult în lucrul pe care îl faci? 

 

- Bucură faptul că în ultimul timp, oamenii au început a aprecia mai mult momentele unice din viața lor. Iar noi, avem puterea de a oferi șansa ca sărbătoarea să fie retrăită de fiecare dată când oamenii vor deschide albumul foto.

Articol scris de Acy.